Category

comunicat de presa

comunicat de presa
12 martie 2019

Asocierea dintre Municipiul București și Academia Română, o nouă strategie ALDE de promovare a patrimoniului cultural

COMUNICAT DE PRESĂ Asocierea dintre Municipiul București și Academia Română, o nouă strategie ALDE de promovare a patrimoniului cultural   Patrimoniul cultural bucureștean va fi protejat și valorificat prin intermediul unor noi acțiuni și proiecte de interes public local, ca urmare a asocierii Municipiului București cu Academia Română. Grupul consilierilor ALDE, reprezentat de viceprimarul Tomniţa Michaela Florescu și de consilierii generali Claudiu Daniel Catana, Ion Valentin Voicu și Tudor – Tim Ionescu, a propus acest proiect, care a fost astăzi aprobat cu unanimitate de voturi de către Consiliul General al…
Read More
comunicat de presaștiri
11 martie 2019

Materialele de campanie ale ALDE Sector 1 au fost vandalizate la finele săptămânii trecute, timp de două nopți la rând.

ALDE transmite că actele de vandalism s-au petrecut pe 8 și 9 martie. "Au fost distruse corturile electorale din Piața Charles de Gaulle, cortul amplasat în fața Parcului Mihai I, cel situat la intersecția Bd. Aviatorilor, colț cu Calea Dorobanților, cel de la Piața Presei, cortul de la intersecția Bd. Mihalache, colț cu Calea Griviței, cortul de la intersecția Calea Griviței, colț cu Str. Caraiman, cel de la intersecția Str. Turda cu Bd. Ion Mihalache și - complet distrus - cel situat în zona la Arcul de Triumf, pe Bd.…
Read More
comunicat de presa
9 martie 2019

ALDE Sector 1 a oferit lalele de Ziua Internațională a Femeii

COMUNICAT DE PRESĂ   ALDE Sector 1 a oferit lalele de Ziua Internațională a Femeii Membrii și simpatizanții organizației ALDE Sector 1 au oferit flori doamnelor și domnișoarelor, cu prilejul Zilei Internaționale e Femeii. Reprezentanții organizației au vrut ca prin acest gest să își arate recunoștința și aprecierea față de doamnele și domnișoarele din Sectorul 1. Împreună cu ministrul Teodor Meleșcanu, președintele ALDE București, deputatul Andrei Gerea și candidații la alegerile europene profesorul universitar doctor Daniel Barbu și consilierul general al ALDE Tudor - Tim Ionescu, echipa ALDE Sector 1…
Read More
comunicat de presa
1 martie 2019

Campionatul European de Lupte ajunge în Capitalã

Campionatul European de Lupte ajunge în Capitală prin susținerea ALDE-București ​La inițiativa consilierilor generali ALDE s-a adoptat în unanimitate de voturi hotărârea Consiliului General al Municipiului București privind cooperarea între Municipiul București și Federația Română de Lupte, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, în vederea organizării Campionatului European de Lupte în Capitală, în perioada 5 – 14 aprilie 2019. Decizia a fost adoptată în ședința Consiliului General al Municipiului București din data de 26 februarie 2019, în cadrul căreia s-a decis încheierea acestui acord de colaborare, inițiatorul demersului fiind…
Read More
comunicat de presa
27 februarie 2019

Consilierii generali ALDE propun ca Pavilionul României la Expo Dubai să fie amplasat în București,după eveniment 

  COMUNICAT DE PRESĂ Consilierii generali ALDE propun ca Pavilionul României la Expo Dubai să fie amplasat în București,după eveniment               La inițiativa viceprimarului ALDE al municipiului București Tomnița Michaela Florescu și a Consilierilor Generali ALDE, Consiliul General al municipiului București a votat proiectul de hotărâre prin care Primăria Municipiului București va încheia un acord de principiu cu Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul căruia va fi preluat Pavilionul României la Expo Dubai 2020 și va fi reamplasat în București. După închiderea expoziției mondiale de la Dubai, Pavilionul urmează să…
Read More
comunicat de presa
27 februarie 2019

La propunerea ALDE, achiziţiile publice ecologice vor ajunge la 5% până în 2025


  Comunicat de presă La propunerea ALDE, achiziţiile publice ecologice vor ajunge la 5% până în 2025             Până în anul 2025, pragul achizițiilor publice ecologice, din cadrul Programului Anual al Achizițiilor Publice al Primăriei Capitalei, va ajunge la un nivel de 5% din totalul acestora. Este o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, aprobată astăzi, ca urmare a unei ințiative a consilierului general ALDE Tudor-Tim Ionescu.             Achiziţiile publice ecologice reprezintă o soluţie de reducere a cheltuielilor publice şi de protecţie a mediului aplicată în multe ţări europene.…
Read More
comunicat de presa
26 februarie 2019

ALDE deschide noi orizonturi culturale

COMUNICAT DE PRESĂ ALDE deschide noi orizonturi culturale: Garajele Leonida și Muzeul Național Tehnic, înproprietatea Primăriei Capitalei                La inițiativa viceprimarului ALDE al municipiuluiBucurești Tomnița Michaela Florescu și a ConsilierilorGenerali ALDE, Consiliul General al municipiului București a votat  proiectul de hotărâre prin care se solicită GuvernuluiRomâniei trecerea în administrarea domeniului public al Municipiului București a Muzeului Național Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida.  Solicitarea vine în contextual în care se dorește reabilitarea Muzeului Tehnic. Acesta urmează să fie parte integrantă a polului cultural dezvoltat în zona ParculuiCarol, un parc…
Read More
comunicat de presa
22 februarie 2019

Sprijin ALDE pentru copiii şi juniorii de la cluburile sportive din Sectorul 2

COMUNICAT DE PRESĂ   Sprijin ALDE pentru copiii şi juniorii de la cluburile sportive din Sectorul 2   Consilierii locali ALDE Sector 2 au iniţiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui “Regulament de acordare a finanţărilor din bugetul Sectorului 2 al municipiului Bucureşti, pentru programe sportive de utilitate publică şi interes public local, organizate conform prevederilor legale în vigoare”. Proiectul are ca scop sprijinirea programelor derulate de către structurile sportive cu sediul pe raza administrativ teritorială a sectorului, în special programele în care sunt implicaţi copii şi juniori, într-un sistem…
Read More
comunicat de presa
12 decembrie 2018

Proiect ALDE, pentru București: 500 de vouchere, în valoare de 10.000 lei, pentru staţii de reîncărcare rapide pentru vehicule electrice

COMUNICAT DE PRESĂ     Proiect ALDE, pentru București: 500 de vouchere, în valoare de 10.000 lei, pentru staţii de reîncărcare rapide pentru vehicule electrice Consiliul General al Primăriei Municipiului București a aprobat astăzi proiect de hotărâre privind acordare de vouchere - staţii de reîncărcare rapide pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in -, inițiat de viceprimarul Tomnița Florescu și de consilierii generali Claudiu Daniel Catana, Valentin Ion Voicu și Tudor-Tim Ionescu. Acest program vine în spijinul celui prin care sunt acordate ECO Vouchere ce urmărește susținerea și crearea infrastructurii…
Read More
comunicat de presa
26 noiembrie 2018

JOBURI PENTRU COMUNITATEA SECTOR 2

JOBURI PENTRU COMUNITATEA SECTOR 2– Proiectul consilierilor locali ALDE Sector 2, organizat de Primăria și Consiliul Local Sector 2  în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru persoanele cu dizabilități, a început astăzi în București la Complexul pentru activități recreative și educative "Sf. Pantelimon" din șos. Pantelimon nr. 301. Târgul de joburi se va desfășura în zilele de 26 și 27 noiembrie.   Andrei Metehau, consilier local ALDE, preşedintele Comisiei pentru relația cu patronatul, sindicatele și IMM-urile – Consiliul Local Sector 2: „De la începutul mandatului, împreună cu colegul meu Robert Andrei,…
Read More